Teatrul pentru copii foarte mici precum şi proiectele pentru educaţie timpurie reprezintă o noutate în peisajul teatral pentru copii, cu toate că ele au devenit de multă vreme ceva obişnuit în vestul Europei. Publicul căruia i se adresează cu precădere aceste spectacole este format din copii cu vârste cuprinse între câteva luni şi 5 sau chiar 6 ani. Teatrul pentru copii mici si foarte mici, pentru bebelusi care abia incep sa descopere lumea este un proiect de mare succes in locurile unde a fost prezentat. In tari precum Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia sau Ungaria acest gen de productii tinde sa se permanentizeze atat in teatre precum si in crese sau gradinite. Rolul acestui gen inedit de spectacole este de a creste potentialul creativ al copiilor, de a-i familiariza cu lumea spectacolului, de a-i face sa petreaca un timp placut impreuna cu parintii sau colegii din crese. In Romania primele incercari in acest sens au avut loc incepind cu anul 2006, cand teatrul Ion Creanga a realizat prima productie de acest gen.
Copiii pot înţelege şi explora lumea, pot să se joace împreună cu actorii şi cu părinţii.
Tot mai multe companii teatrale din afară au realizat că există o cerere din partea părinţilor pentru acest gen de activitate culturală care nu numai că îi familiarizează pe cei mici cu lumea spectacolului, dar le deschide noi orizonturi, îi ajută să exploreze lumea în care abia au păşit şi nu în ultimul rând îi învaţă să se joace, atât pe ei cât şi pe părinţi. La sfârşitul fiecărei reprezentaţii copiii sunt invitaţi, de regulă, să atingă recuzita, să se joace cu aceasta la fel cum au făcut-o actorii.
În acest tip de teatru, jocul şi joaca sunt principalele elemente
Actorul devine un jucător pentru că în acest tip de teatru, jocul şi joaca sunt principalele elemente. Nici decorul nici textul spectacolului nu sunt foarte importante. Publicul ţintă e destul de puţin interesat sau înţelege mult prea puţin dintr-o poveste complicată cu zmei şi prinţese aşa cum sunt spectacolelele pentru copiii puţin mai mari, care au achiziţionat, deja o serie întreagă de noţiuni. În schimb, foarte important rămâne jocul actoricesc. Artistul este însă mai puţin actor, în sensul clasic, deoarece nu mai întruchipează personaje, nu se mai transformă. Actorul se va juca pe sine, onest, real, aflat în situaţia dată de subiectul spectacolului. Acesta este un tip de interpretare.
Limbajul artistic nu se foloseşte neapărat de cuvinte sau noţiuni.
În alte spectacolele pentru cei foarte mici, actorul creează un caracter, un personaj împrumutînd unele caracteristici din bagajul clovnilor, fără însă ca elementele de claunerie să îl transforme în stereotipul de clovn. Limbajul artistic nu se reduce la cuvinte. Cea mai mare parte a mesajului este transmis prin diferite modalităţi de comunicare non verbală.
Conceptele psihologice moderne consideră copilul o fiinţă raţională încă din prima zi a naşterii sale.
Chiar dacă nu are încă elemente conceptuale şi nu foloseşte operaţii logice, copilul are o lume senzoriale foarte bogată, care pune bazele personalităţii şi inteligenţei. Copiii sunt încântaţi să vadă oameni în mişcare, să vadă culori, forme, să înţeleagă, să simtă. Această experienţă poate fi o prima desprindere a copilului din relaţia unică cu familia spre relaţia cu ceilalţi oameni, într-un cadru securizat, alături de părinţi.
Cum arată un spectacol pentru 0-3 ani?
În spectacolele de acest tip nu se poate vorbi, aşadar, de o identificare a publicului cu personajul din scenă. Există un fir roşu, logic astfel încât acţiunea actorului nu este o înşiruire de lucruri ilogice doar de dragul fascinării audienţei. Avem însă şi o artă în care totul este extrem de concentrat, unde primează economia de mijloace atât în mijloacele de expresie dar şi în ceea ce priveşte elementele de decor sau recuzita. Nu este o artă a simplificării sau a banalului.
